Category Archives: Uncategorized

junk food
Categories Uncategorized

Obiceiuri gresite care favorizeaza ingrasarea, imbatranirea prematura si imbolnavirea

Treci printr-un moment in care kilogramele se depun peste tot? Colaceii si depunerile de grasime apar ca prin minune si te fac sa nu te mai simti bine in pielea ta? Simti ca oricat de sanatos ai manca, nu reusesti sa le mai dai jos? Ba mai mult, parca si apa daca bei se depune peste tot? In acest articol afli ce obiceiuri nesanatoase te pot ingrasa. Apoi, odata ce ai identificat cauza, poti alege, in mod constient, un stil de viata sanatos care sa iti readuca increderea in sine si bucuria de a trai.

De ce ne ingrasam?

Sunt mai multe cauze ale ingrasatului, unele care tin de ceea ce mancam, de stilul de viata pe care il ducem, dar si altele care tin de modul in care gandim, de cat si cum dormim, de medicamentele pe care le luam sau de modul in care gestionam situatiile de stres. Dar sa le luam pe rand.

1. Mancatul dezechilibrat

Atunci cand avem o alimentatie dezechilibrata, corpul nostru se simte privat de anumite elemente indispensabile functionarii sale corecte si ia masurile necesare. De exemplu, daca ni se intampla frecvent sa sarim peste mese, mai ales peste micul dejun si pranz iar apoi sa recuperam la cina, supunem organismul unui stres foarte mare. Ganditi-va ca aveti o masina cu care doriti sa mergeti cu 150 km/h, dar ati uitat sa puneti benzina in rezervor. Ce va asteptati sa se intample? Desigur, masina va merge pana cand consuma carburantul existent apoi rand pe rand diverse piese vor ceda si motorul se va opri. Corpul nostru insa este mai inteligent de atat: el observa comportamentele noastre culinare si, daca il alimentam o data pe zi, el va stoca rezerve pentru viitor, pentru ca stie ca nu va mai primi prea curand carburant. Si asa apar depunerile de grasime, rezerva de potential energie pentru functionarea organismului. Insa acest lucru este complet nesanatos, deoarece corpul nostru are nevoie de energie pe toata durata zilei!

2. Mancatul nesanatos

Mancatul dezechilibrat atrage dupa sine si mancatul nesanatos. De ce? Pentru ca atunci cand nu apucam sa mancam la timp, corpul nostru sufera din cauza fluctuatiilor de insulina, iar nivelul de glucoza din sange poate scadea la un nivel alarmant. Acela este momentul in care simtim ca am manca si pietre! Si desigur, primul lucru comestibil care apare in cale este salvarea perfecta: covrigi, shaorma, gogosi, prajituri, pizza – orice numai sa scapam de starea de disperare care ne cuprinde cand ne scade glicemia. Numai la cat de sanatoasa este mancarea nu mai pot sa te gandesti atunci cand simti ca pur si simplu cazi din picioare de foame! Insa pe termen lung acest obicei este extrem de nociv, pentru ca fluctuatiile de insulina si “pomparea” unei cantitati uriase de carbohidrati atunci cand suntem aproape lesinati de foame pot duce in timp la aparitia diabetului, gastritelor, ulcerului si a alte boli care ne pot viata un cosmar.

3. Modul deficitar in care gestionam stresul zilnic

Cu toti avem momente in care simtim ca nu mai putem. Stresul ne poate acapara viata – dimineata fuga cu copiii la scoala, alergam prin trafic sa ajungem la timp la birou, sedinte peste sedinte, deadline-uri stranse, sefi nemultumiti, probleme, certuri si asa mai departe. Traiul nostru intra intr-un cerc vicios, iar organismul raspunde si el la stres. Pe scurt, iata ce se intampla in corpul nostru atunci cand suntem stresati: sistemul nervos da comanda sa se elibereze hormonii stresului: adrenalina, noradrenalina si cortizol. Ce fac acestia? Pe vremea stramosilor nostri primitivi, cand erau atacati de un animal urias, acesti hormoni ii ajutau sa isi canalizeze energia pe lupta sau pe fuga fata de respectiva amenintare. Adica ii ajutau sa supravietuiasca. Si in zilele noastre, in situatii de stres corpul incearca sa ne ajute sa depasim stresul respectiv, insa uneori cu mecanisme exagerate. Costul stresului este unul mare: sistemul imunitar este imediat blocat, respiratia devine superficiala, ritmul cardiac si tensiunea cresc, se elibereaza cantitati mari de insulina pentru a furniza corpului energie, sangele se napusteste spre muschi care se incordeaza pentru a putea actiona imediat. Practic, celelalte functii ale organismului se blocheaza, pentru a ajuta corpul sa se concentreze pe eliberarea din situatia respectiva. Dar daca stresul este continuu si eliberarea nu mai are loc? Doar simplul faptul ca sistemul imunitar ramane blocat ne lasa vulnerabili in fata infectiilor de orice fel! Si ce legatura are stresul cu ingrasatul, veti intreba? Are o legatura foarte mare, deoarece secretia prelungita de cortizol determina depunerea grasimii, in special in pe abdomen. Asta pentru ca atunci cand suntem stresati, inclusiv sistemul digestiv nu functioneaza corect. Asa ca daca observati ca depuneti grasime pe abdomen intr-o perioada de stres, macar stiti din ce cauza se intampla asta. Desigur, exista strategii alimentare si de de wellness prin care eu va pot ajuta sa depasiti aceste probleme.

4. Oboseala si somnul insuficient

Desi avem tendinta sa credem ca atunci cand dormim nu se intampla mare lucru in corpul si creierul nostru, ne inselam! Atunci cand dormim, corpul nostru incepe un proces de curatare si refacere de care noi nici macar nu suntem constienti. Ganditi-va cum va simtiti dupa un somn odihnitor – energici, bine dispusi, cu energia la cote maxime, si cum va simtiti dupa o noapte in care nu v-ati odihnit bine – letargic, deconcentrat, ametit. In plus fata de aceste stari, atunci cand nu dormim suficient si mai ales cand deficitul de somn si oboseala devin cronice, simtim nevoia sa mancam mai mult, in special dulciuri. Evident, acest lucru duce pe termen lung la ingrasare si obezitate. Haideti sa vedem si de ce! In timpul unui somn odihnitor de 8-9 ore, hormonii care sunt responsabili cu senzatia de foame, leptina si grelina, se regleaza, insa atunci cand nu dormim suficient, ei se deregleaza si astfel apare o senzatie accentuata de foame.

5. Tratamentele medicamentoase

Este cunoscut in lumea medicala faptul ca anumite tratamente duc la cresterea ponderala. Acest lucru nu se intampla din cauza ca pastilele ar avea multe calorii, ci pentru ca au ca efect advers dereglarea unor procese metabolice, de exemplu prin afectarea senzatiei de foame, blocarea senzatiei de satietate, intarzierea tranzitului intestinal sau prin retinerea lichidelor in organism. Cele mai cunoscute clase de medicamente care conduc la ingrasare sunt: antidepresivele, antihistaminicele, anticonceptionalele, antihipertensivele, unele antidiabetice si antiinflamatoarele.

6. Sedentarismul/lipsa de miscare

Sedentarismul este, as spune, principala cauza care duce la imbolnavire si la cresterea in greutate. Specialistii de la John Hopkins Medicine atragĀ  atentia ca sedentarismul este generator de boli grave, precum diabetul de tip II, anumite tipuri de cancer, tensiune ridicata, boala coronariana, anxietate si depresie. Conform specialistilor, sedentarismul tinde sa se agraveze odata cu inaintarea in varsta, iar femeile sunt predispuse la o viata mai sedentara decat barbatii. In plus, lipsa de miscare duce la stagnarea limfei, care este responsabila de drenarea toxinelor care se acumuleaza in organism.

Am prezentat in acest articol principalele cauze care contribuie la acumularea de grasime, care odata instalata atrage dupa sine aparitia unor boli greu de tratat, dar care pot fi usor prevenite printr-o alimentatie sanatoasa, prin miscare fizica regulata, masaj si o gandire sanatoasa. Daca va regasiti in situatiile de mai sus, va pot ajuta prin programe individuale de nutritie si wellness, inclusiv programe corporate destinate angajatilor din companiile care doresc sa creasca productivitatea si sa scada absenteismul si neimplicarea prin metode sustenabile.

Autor: Elena Cosbuc, Nutritionist Certificat si Corporate Wellness Coach

Imi puteti scrie la: contact@happymonday.ro